Mortii si ranitii mei

Cu entuziasmul ce ma caracterizeaza de cele mai multe ori va indemn sa downloadati neaparat si sa acultati imediat cel de-al doilea album semnat Steleverzi – Mortii si ranitii mei .

Dupa ” Eu nu pot sa scriu un final fericit” Oza si Monk revin cu versuri mai mature insa cu siguranta nerenuntand la lirismul halucinant ce pe mine cel putin ma face sa vibrez si sa mi se faca pielea de gaina.

Nu-mi amintesc sigur, insa sunt sigura ca la un moment dat pe unul din bloguri am mai vorbit despre aceasta formatie minunata, de acesti genii ale inimii la nivelul carora n-o sa ajunga niciun mare doct si sensibilos ca tudor chirila cu a lui vama sau minunata artista de alexandrina hristov ce m-a facut  sa realizez ca nu exista limita atunci cand vine vorba de versuri cretine. Este oricum o formatie pe care o ascult cu drag cu ochii inchisi si cu lumina stinsa, pentru ca ma linisteste.

Nu imi planuisem la inceputul acestui post sa fac o recenzie a albumului pentru ca inca nu am ajuns la finalul acestuia si o intentie de genul ar imputina continutul ce nu dezamageste sunand absolutamente demential (recomand cu precadere Monstrul de sub pat si Pianista – dar repet, nu am ajuns la final) asa ca voi incheia aici cu indemnul de a-l asculta fuguta fuguta pentru ca asa ceva nu mai exista !!!!

http://www.steleverzi.com/

late night post

ascult doar tampenii si ma joc de-a timpul.

am proiect pe avantgarda pe marti si nu prea am facut vreo miscare in sensul asta.

si cam asta e. ar trebui sa dorm deja, e doar 1 si jumatate.. si maine ma trezesc devreme. Insa cam asta e situatiunea in momentul de fata. N-as dormi,simt nevoia sa fac ceva,insa nu-mi pica fisa exact ce. asa ca ascult muzica si scriu acest post fara vreo idee sau logica,dar sa zicem ca asta e normal pentru cat sunt eu de DADA.

cateodata ma simt atat de goala, gandindu-ma la cate lucruri as putea sa fac, daca as avea cum…

mi-a placut mult eu cand vreau sa fluier fluier. scena in care Silviu striga ca vrea sa o scoata la o cafea in timp ce-i tinea un ciob in gat, mi se pare beyond genius. si imi aminteste atat de mult D. de cand cu asta si colectionarul… ma visez si eu, asa, putin, prizoniera. Dar numai putin.

Colectionarul

Cu imensa intarziere fata de cat de „must” se vrea lectura asta, mi-am propus sa insir cateva impresii, fara a incerca nicidecum sa fac o recenzie,gandindu-am ca poate as ingradi inutil de mult multiplele sensuri si semnificatii.

I. Asexualitatea scriiturii

Aproape imediat m-a dus cu gandul la „Parfumul” lui Patrick Suskind, prin simpla lipsei  intentiei satisfacerii sexuale(prea multe genitive,stiu). Protagonistii au tot felul de manii, petru care merg destul de foarte departe, insa ambii sunt caracterizati de incapacitatea sau inexistenta dorintei sexuale. Ceea ce, personal, consider un mod cu mult mai superior de a vedea obiectul „prazii”, obiectul implinirii, completarii si de a-l duce la bun sfarsit.

II. Obsesia ca forma de iubire

Trecand peste faptul ca Miranda poate reprezenta pana in anumite puncte, obiectul final al colectiei domnului Caliban, ce gasesc absolut fascinant in ideea acestui roman, este obsesia vazuta ca forma de iubire. C. declara, bineinteles, ca o iubeste pe M. Insa cu siguranta nu o vede decat ca pe apogeul cunoasterii, creatiei sale, asemenea colectiei de fluturi, mai precis, ca pe un Fluture Absolut. Nu o va priva de viata, ca pe ceilalti . In ciuda actiunilor la care e nevoit sa recurga pentru a o pastra vie in captivitate, si chiar daca trece prin diverse trairi contradictorii (ura, enervare, jignire) C. da dovada de o interminabila rabdare si fixism fata de scopul sau.

In ciuda acuzatiilor aduse de M, conform carora este un inadaptat, un constuitori de lumi antropofob, da dovada de oarecare constiinta construindu-si tot felul de viziuni, scene, posibilitati – demonstrand uminitatea sa, nicidecum robotismul sau lipsa totala a moralei.

III. Personaj feminin demn de plans

Nu stiu care-i opinia generala fata de subiect si personaje, insa eu una ma mentin de partea lui Caliban. M-a enervat la culme partea ce s-a intins pe cele mai multe pagini, ce desemna jurnalul Mirandei, deoarece dadea dovada de superficialitatea feminina, o cerere de culturalizare aproape taraneasca, fara a recunoaste, cel mai probabil din vanitate, ca de fapt vorbea despre ea atunci cand reclama acestea incarceratorului ei. Jurnal amuzant, in care descrie dorintele sale incapabila de a le realiza in acea captivitate, fiind fidela simtamintelor si notarii experimentelor la care apela pentru a incerca sa evadeze. In final, cand Caliban ii gaseste jurnalul, devine impacat cu ceea ce deja incepea sa creada despre M si comportamentul ei, insa aici intervine un aspect care personal, mi se pare ca fura foarte mult din magia povestii. Posibilitatea de a-ti cauta noi victime,de adaugat la colectie, fie chiar si dupa prototipul initial, mi se pare un lucru josnic. Mai josnic decat orice alt lucru facut pe parcusul romanului.

IV. Final mult prea previzibil

Sau nu. Caci discutand cu diverse persoane ce au citit romanul inaintea mea, manifestandu-si  o asemenea admiratie pentru carte , mi se spunea ca sfarsitul e unul incredibil, extraordinar, impresionant. Ceea ce sincer nu mi s-a parut ca e. Da,exista posibilitatea ca ea sa moara sau sa evadeze. Daca a murit, macar sa o faca intr-o maniera socanta, pentru atentia cititorilor si pentru titlul de roman de capatai pentru noul val englez. gresesc? Am adorat finalul din Parfumul,daca tot suntem aici si comparam, ala da soc, imprevizibilitate. Insa sa zicem ca cel mai probabil nu in intendia unui final mult prea ceremonios sta compozitia romanului.

 

Cam atat, ramane de contamplat la cum ar fi sa fii pus(a) in locul Mirandei? Care ar fi actiunile la care te-ai presta si care nu? Ai lua aceleasi decizii sau altele? Ramane de vazut, probabil.

Pana atunci ma hotarasc daca sa o adaug printre favoritele mele,sau doar ca pe un experiment dragut dar aproape esuat.

Si odata cu reamintirea dictonului zeului suprem al poeziei romanesti, Tudor Chirila , „Cititi copii, numai cititi!” eu merg la culcare, ca mor de somn!

Welcome, new home!

Gata, m-am mutat la casa noua! Pentru ca fostul blogspot a devenit inactiv, m-am gandit sa il schimb pe wordpress, mai exact pe un cont pe care mi l-am facut tot in ideea de a-mi schimba blogul initial.

Precizez de pe acum ca wordpress-ul este un chin pentru mine,dar sper ca odata cu trecerea timpului ma voi obisnui cu toate instrumentele mult prea sofisticate de care acesta dispune.

Aici imi voi continua activitatea in cadrul Bookfrenzy si sa zicem ca voi imprastia ganduri si idei ce ma vor vizita de acum incolo. Ca aspect, inca n-a ajuns la forma definitiva, pentru ca nu stiu exact cum sa-l fac pe placul meu. Speram ca Alexandra imi va da o mana de ajutor in privinta asta. Pana atunci , welcome si au revoir pana la urmatorul post!

De noapte

Mă simt transformandu-mă – ca o creatură misterioasă, uite-așa!

ritmurile arabice joacă niște jocuri foarte serioase în capul meu, mă fac să innebunesc.

e o noapte atât de închisă afară, încât nici nu o văd; sau nu vreau să mă uit la ea, in fine.

Timpul e cam trișor, la fiecare joc are full de ași. Și eu, cu Nașterea Dorințelor Lichide. Nu Dali, Cesereanu. Am putină nevoie de cuvintele ei. Mai ales că acum e cam nesoare , și nu-mi doresc nimic in mod special.

Foarte imbietoare lectura, recomand. Poate am sa inșir câteva cuvinte după ce o termin.

De probă

Incerc să-mi schimb planeta, iar asta s-ar numi un fel de probă. Pentru cei ce intră pentru prima dată in contact cu acest material virtual, subsemnata din spatele ecranului are o manie inexplicabila, o obsesie incontrolabila fata de astrul-copil – Luna.

Cand ma refer insa la schimbatul planetei in sine, ma refer mai mult la casa,la host ( pe romaneste,imi schimb blogul ). Luna va fi intotdeauna obiectul de fascinatie maxima pentru mine, mai ales ca este ceva cultivat si asimilat inca din frageda copilarie, iar relatia pe care mi-am creat-o eu cu Dansa este demna de multe multe povesti ireale. Cu siguranta, nu-mi voi schimba planeta prea curand, nu in sens fizic, dar nici mental – caci voi fi mereu acea fetita ce refuza sa vada ca de fapt a crescut mare, peste care au trecut anii alaturi de cartile surorilor Bronte , si chiar daca nu mai evoca aceeasi emotie, tot e o entuziasmata fana a reginei Simone de Beauvoir(desi asta-i alta poveste); fetita neagra, mireasa fara mire, meancolica si penibil de romantica; un copil care nu scrie excelent dar scrie cu suflet. chiar daca textele sale emana poate prea multa candoare , iar stilul poate fi catalogat cateodata ca un „dada cam ciudatel” supravietuieste, singura, cu suferintele si depresiile sale de zi cu zi ca si cand ar fi sora mai mica si sora mai mare in acelasi timp.

Cam atat, sa vedem daca va merge mutarea.

Simt nevoia sa las si o melodie pe final,mai ales ca este una care ma obsedeaza pe moment.(vicioasa si obsesiva,ah?)

Ne înscriem la liberali deși suntem de la natură conservaționiști.

Ne place mult spectacolul pe care îl fac cei dintâi.Mai ales mie.Întotdeauna îți simt privirea ațintită înspre mine când sunt atât de absorbită de un discurs ceva sau de Twilight,încercând poate să îmi descifrezi entuziasmul.ai observat de ceva vreme că nici nu respir în acele momente.ceea ce e bine.E urât aici vreau să fie cald.ți-am spus că niciodată nu îmi place mirosul ce persistă în baie de fiecare dată când ieși de la duș.de aceea imediat cum ieși din baie mă inchid și stau acolo cel puțin 20 de minute.până trece.apoi nu mai are niciun farmec.Am încercat să-mi cumpăr seringi pentru a 4a oară săptămâna asta.dar au zburat pe geam imediat ce ai venit acasă.nu mă droghez,îmi place să te sperii.îmi place să mă prefac că mi-e rău.îmi place să merg la geam și să urlu,până se holbează lumea(de fapt de acuma s-au obișnuit și nu mai iese nimeni la geam) orice ca să îți atrag atenția și să nu te plictisești de mine.Am o colecție formidabilă de chitanțe de amenzi pentru tulburarea liniștii publice.Tu nici nu vrei să te uiți la ele,darămite să vorbești despre ele.teancul e la fel de gros ca Dex-ul.știi foarte bine ca e și vina ta.doar de bătut,ne batem amândoi.amândoi spargem geamurile și amândoi urlam.ultima vânătaie care mi ai făcut o e în talpă.cred că am uitat să-ți multumesc pentru asta.și de aia dacă nu mă trezesc la timp când tu te pregătești să mergi la cursuri,vin în baie în timp ce te bărbierești și îmi provoc greață ca să vomit și să mai rămâi măcar câteva minute în plus,compensând lenea mea de a mă ridica din pat odată cu tine.Apoi când pleci îmi pierd vremea uitându-mă pe siteuri de genul și apoi incep să plâng și îmi fac rău singură după care încep să beau că duar nu mai ești acasă să mă oprești din alcoolism și ascult Meredith Brooks bitch și incep să arunc și să trântesc și să fac dezordine până nu mai am pe unde să calc în încercarea mea de dans care nu e decât un sărit fără șanse evident când te intorci după 5 ore,timp extraordinar de greu de supraviețuit fără tine în concepția mea,mă găsești sărind prin casă și fredonând bitch cu boxele date aproape la maxim și un pic mai mult udă abia ieșită de la baie,cu bluza udă prin care se vede spre deliciul tău o bucată din sânul drept și în rest spre abdomen e leoarcă iar părul jilav e acum creț.e ciudat cum de tocmai priveliștea asta iți place ție,exact cea pe care eu o urăsc la mine,dar nu mai comentez,multumită fiind că e despre mine.Apoi mă curpinzi în brațe ca să nu mai sar în modul ăla caraghios și mă întrebi de ce am făcut harababura aia prin casă iar eu te privesc cu ochii strălucind de la cele 6 beri pe care le-am băut, luate frumos de la vecina prin geam,căci nu aveam cum să ies din casă,sunt închisă de către iubitul meu cel dulce înăuntru cât e el plecat,din motive tehnice. : ” Dar dragă,de unde știu eu că te duci la cursuri și nu la femei?” Clar..purtasem discuția asta de nenumărate ori dar tu ești bărbat și ai p*** ultimul an de master cam 27 de ani,oh,majoritatea anunțurilor matrimoniale pe care le citesc eu sunt cu domni căsătoriți în vârstă de peste 35 de ani ,deci încă ar trebui să mă simt în siguranță.sau să te simt pe tine în siguranță.și eu știu foarte bine că nu’s ca Matilda a lu Petrini care se punea pe colacu veceului și se ruja cu cel mai roșu lipstick posibil ca să îi spună pițigăiat ‘De parcă nu mergi.Toți merg.’ eu știu și tu știi că întotdeauna am considerat scena aia una ieftină din romanul ăla ,chiar cretină aș putea spune pe care oricum încercam să o evit.discutabil.chestii la care când mă gândesc mi se face rău.apoi stăm toată după-masa tolăniți până când mă enervezi și iți lipesc una,bineînteles știm amândoi ce urmează.e bine că e bine totuși.când am siguranța asta mă dezinhib.poate asta este și ideea.după ce aștept cumințel să adormi mă trântesc jos de pe canapea ca să mă târăsc ca o râmă până la bucătărie pe gresia rece și să văd dacă a mai rămas ceva din pizza tare și rece de acum 3 zile.evident că nu.se pare că până la urmă va trebui să te trezesc să îmi aprinzi aragazul ca să încerc să gătesc ceva.nu răspunzi decât în somn și enervat așa că renunț și mă apuc să-mi caut chiloții pe sub tine,că tre să  fie pe acolo pe canapea.nu finalizez căutarea când mă ridic de a dreptu în picioare și alerg spre toaleta,de data asta să vomit de adevăratelea cele 6 beri din ajun.apoi vegetez în fața televizorului încercând să ignor gustul ciudat de după bere din gură pe care nu pot să-l alung căci nu mai e pasta de dinți,iar tu dormi prea profund ca să te duci după ea,iar mie mi-e prea lene.zic că dormi profund dar de fapt nu.semne verbale clare sunt emise din când în când dacă televizorul este dat prea tare când nu aud prea bine una din replicile lui Tom sau ale lui Jerry așa că îl dau încet de tot,și plec în dormitor.mă forțez să încep să strâng lucrurile aruncate pe jos când observ că pisica iar a făcut pipi și de data asta pe un carnețel de al tău care părea destul de important,și pe care eu evident l-am dat pe jos la mâna Ruslanei.îl pun în coșul meu imens de cosmetice expirate pe care le folosesc din cand in cand,pentru ca nu s-ar observa.sper doar sa nu te enervezi prea tare cand vei afla.chiar daca spun ca-mi place asta,de fapt urasc.Urmatorul punct pe ordinea de zi pentru evitarea rutinei fata de care eu n-a nimic importiva dar care pe tine te calca pe nervi ma privea de data asta pe mine.Trebuie sa ma imbrac intr o tinuta normala,sa renunt la negru ,si sa mergem (sa mancam evident,oricum eu n-as fi reusit sa gatesc asa cum n-am putut niciodata) la un restaurant destul de elegant unde o sa dau dovada de cele mai rafinate maniere.gresit.nu exersasem deloc la capitolul asta.stiam tinuta.era o rochie albastra inchis cu buline albe de care tu ziceai ca sa ma necajesti ca e de culoarea marii.(chiar mai e valabila faza aia cu varful ceahlau si cu copilul?:D:D:D) o jacheta din piele portocalie si cu cateva tinte,machiajul violeeet.aveam nevoie de ceva.ori mov ori violet. si bocancii mei nergi.macar atata am voie sa pastrez,imi aduc aminte ca am negociat o noapte intraga pentru ei.pentru pastrarea lor in costumatia pentru seara aia speciala.dar pe langa costumatie,mai erau si manierele.ce imi aminteam sigur era ca nu am voie sub nicio forma sa ragai si ca trebuie sa mananc cu tacamuri.stiam ca e un deliciu pentru tine dar avand in vedere ca eu iti pregatisem o seara speciala in care va trebui sa citesti copiilor orfani de la centrul de plasament Sf Maria,si avand in vedere stanjelea care te cuprindea cand trebuia sa citesti capra cu trei iezi sau alba ca zapada in fata a 50 de copii era un deliciu si pentru mine.deci compensa.ca intotdeauna.:)asa ca merg eu mai mult cu frica n san.dar o dau in bara de cum ajung acolo pnetru ca mi se pare mie ca tipa care lua comanda se uita cam insistent la tine si am sarit aproape la ea daca nu cu ghiarele macar cu gura.urmeaza privirea ucigasa,asezarea mea la loc,si ridicarea din sprancene a duduii.clar.ea are tatele cat casa.eu n-am sa fiu niciodata asa.e normal sa it placa ea.de ce sunt egoista.du te cu ea.si fu te o.sau scuze is mai bune alea de pe internet.stiu eu ca ai colectia ta.chelnerita asta e prea comuna nu?vroiam sa plec,dar cum stiam ca nu puteam sa faca sta.am refuzat sa mananc.desi mirosul de pizza imi inunda narile si eram lihnita.poate ca atunci cand glumeai despre faptul ca is mereu slaba pentru ca cu adevarat nu vreau sa ma ingras aveai dreptate.eu ma uitam numa la tine sa te menti p o linie de plutire acceptabila,cu mine sincer nu prea aveam treaba.deci nu a trebuit sa-mi dau cu tifla in cap in ceea ce priveste incapacitatea mea de a manca civilizat.decat la sfarsit.cand am luat frumos pizza si am pus-o in niste servetele ca sa o mananc acasa.cu siguranta.am trecut destul de usor peste asta.in trei saptamani aveai tu in schimb un speech printre prichindei.muhahaha.eram innebunita sa te vad.ajungem acasa,eu inca distanta pentru incidentul cu tipa de la restaurant tu cu un zambet intelegator pe fata ceea ce ma calca pe nervi.evident incerci sa vorbesti cu mine,iar eu sunt extrem de rece.apoi
dai o replica de genul chestia asta incepe sa ma calce pe nervi ceea ce ma baga efectiv in boale.asa ca incerc sa ti raspund cat mai dragut dar suparerea imi trece abia cand tu iti calci in sfarsit pe orgoliul imeeens sa mi spui sus si tare ca tot eu sunt cea mai importanta si cea mai frumoasa pentru tine.desi stiu bine ca nu i adevarat.dar imi place sa aud asta.ca oricarei femei de altfel.asta e.imi accept compozitia banala si comuna a fiintei mele.hihihi.apoi televizor.canapea.tu pe perna eu pe capul tau.mai mult sau mai putin rezemtata.la stiri anunta declansarea celui de al treilea razboi mondial.evident tu te oftici pentru ca ai pierdut pariul si facem intrecere pana in camera cealalta unde e calculatorul sa cautam pe net ce boli trebuie sa aiba cetatenii pentru a nu fi trimisi in armata.astia vor sa mi te ia mai mult de 5 ore pe zi deodata?cred ca glumesc!asa ca ma uit dupa chestiile astea si ranjesc satisfacuta cand vad clar ca scria la probleme psihice : “Tendita de supraevaluare a propriei persoane,egocentrism,anumite reactii pe fond nervos ce au ca singur remediu ceva total instabil si greu de gasit in forma bruta” in cazul tau remediul eram eu.si reactiile mele care depaseau toate aceste tendinte ale tale.muhaha again.cand iti citesc asta tu razi si nu ma crezi.eu iti zic sigur ca daca suferi de astea nu te duci in nicio armata.adica stai cu mine.ma tragi de par,nu stiu daca intentionat dar acum sunt nervoasa si ma ridic de pe scaun cu intentia clara de a-l ridica in aer si de a-l arunca mai apoi dupa tine.iar ne certam,ne mai holbam la tv sa vedem ce mai zice de chestiunea cu razboiul,pana cand eu adorm,iar cu gatul intr-o parte.bineinteles eram suficient de treaza sa imi dau seama cand m-ai ridicat in brate si m-ai dus pe sus in pat si suficient de treaza ca sa protestez cand te am auzit indepartandu te ca sa mergi inspre tv sa continui sa vezi stirile alea cretine.trebuia sa stai langa mine.ca asa vroiam eu .si daca ma enervam era rau.In cap am piesa Bitch.ma gandesc si iti soptesc si tie in timp ce-ti caut buzele.“In loc de I’m a child,I’m a mother,ar trebui sa spuna I’m your child,I’m your mother”….